Ministerul Mediului anunță noi stații de încărcare pentru mașinile electrice!

Ministerul Mediului anunță noi stații de încărcare pentru mașinile electrice. Programul prin care România își poate dezvolta infrastructura de încărcare a mașinilor sută la sută electrice este în dezbatere publică până la sfârșitul acestei luni.

Bugetul pentru viitoarea sesiune de finanțare este de 96 de milioane de lei și permite montarea a până la o mie de puncte de încărcare pe teritoriul României.

Spre deosebire de anul trecut când prioritate au avut municipiile, acum vor putea aplica și orașele turistice dar și localitățile din zonele metropolitane ale municipiilor reședință de județ.

Programului derulat prin Administrația Fondului de Mediu prevede un cuantum al finanțării de 90% din cheltuielile eligibile, în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanți.

Municipiile, altele decât cele reședință de județ și localitățile declarate stațiuni turistice de interes național vor putea obține maximum 1.500.000 lei pentru instalarea stațiilor de încărcare.

Localitățile din zonele metropolitane ale municipiilor reședință de județ pot accesa maximum 1.000.000 lei. Suma maximă finanţată pentru instalarea unei stații de reîncărcare este de 190.000 lei.

În programul anterior, pentru crearea infrastructurii verzi în România au aplicat 38 de municipii care vor construi 291 de stații de reîncărcare rapidă, cu peste 600 de puncte de încărcare.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.