Poliția Locală poate ridica mașinile parcate pe trotuare
Articol de Mircea Apostolescu, 26 noiembrie 2020, 10:12
Poliţia Locală poate să dispună ridicarea unei mașini parcate pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, în afara spaţiilor marcate în acest scop, potrivit unei legi care a fost promulgată ieri de președintele Klaus Iohannis.
Actul normativ a fost adoptat de Camera Deputaților la începutul lunii noiembrie și vizează modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale.
Prin modificările aduse OG 21/2002, practic Poliția Locală poate dispune și ridicarea mașinilor parcate pe trotuare. Până la această modificare legislativă, polițiștii locali puteau dispune ridicarea mașinilor parcate ilegal pe domeniul public, însă doar pe partea carosabilă.
Potrivit modificării legislative, instituţiile şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să nu ocupe domeniul public cu vehicule în afara spaţiilor marcate expres de administratorul domeniului public.
Asta înseamnă că nu se poate parca legal decât în parcările amenajate, nu pe trotuare, nu pe bordură și nu pe bandă întâi a carosabilului.
În caz contrar, dacă o mașină staţionează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, adică pe trotuar, Poliţia Locală poate dispune măsura ridicării vehiculului.
Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează pe durata a 24 de ore, mai prevede legea.
Totodată, ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane.
Șoferul este direct răspunzător în situaţia în care prezenţa unor persoane fizice în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii.
Ridicarea vehiculului se dispune, în scris, prin dispoziţie de ridicare, care trebuie să cuprindă cel puţin informaţiile privind data, ora şi locul ridicării vehiculului, gradul profesional, numele şi prenumele poliţistului local care poate dispune măsura, precum şi unitatea din care acesta face parte, indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată, menţiuni privind înregistrarea foto sau video a staţionării vehiculului, menţiuni privind avarii vizibile pe vehicul, date privind numărul de înmatriculare/înregistrare şi marca vehiculului.
Operaţiunile executate pentru ridicarea vehiculului constau în ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculului, fiind exclus deplasarea pe propriile roţi a vehiculului ridicat.
Transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate, respectiv contravaloarea operaţiunii de ridicare.
Depozitarea se face numai în spaţii corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public sau de administraţia publică locală, sub paza administraţiei publice locale, conform actului normativ.
Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operaţiunii/operaţiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deţinerea legală a acestuia.
Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spaţiile special amenajate se asigură prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore, mai prevede legea.
Alte modificări sunt cele în sensul introducerii obligaţiei de a asigura întreţinerea şi curăţenia terenurilor, altele decât cele care constituie împrejmuiri și în unificarea prevederilor referitoare la obligaţiile instituţiilor publice, agenţilor economici şi celorlalte persoane juridice, cu cele ale persoanelor fizice.
Conform legii promulgate ieri, „consiliile judeţene şi consiliile locale, precum şi primarii vor adopta şi vor dispune măsurile ce se impun pentru asigurarea participării persoanelor fizice şi juridice, a instituţiilor publice şi operatorilor economici, cu sau fără personalitate juridică, la realizarea acţiunilor de înfăptuire şi păstrare a curăţeniei în interiorul localităţilor şi în afara acestora, la efectuarea la timp a activităţilor gospodăreşti”.
Potrivit noilor prevederi legale, instituţiilor publice, persoanelor fizice şi juridice le revin următoarele obligaţii:
1. Să întreţină în stare corespunzătoare clădirile pe care le au în proprietate, anexele gospodăreşti, curţile şi împrejmuirile acestora, precum şi instalaţiile aferente acestora, prin efectuarea lucrărilor de reparaţii, amenajări şi a altor lucrări specifice;
2. Să asigure curăţarea faţadelor locuinţelor şi a altor construcţii amplasate la frontul străzii, tencuirea şi zugrăvirea periodică a acestora, potrivit măsurilor stabilite de consiliile locale;
3. Să asigure repararea, spălarea geamurilor şi a vitrinelor, înlocuirea celor sparte, întreţinerea firmelor şi a faţadelor imobilelor pe care le au în proprietate, inclusiv spălarea, curăţarea şi zugrăvirea periodică a acestora;
4. Să asigure curăţenia pe terenurile şi locurile de depozitare aflate în proprietate, precum şi pe căile de acces;
5. Să asigure curăţenia şi igiena în imobilele şi incintele deţinute sub orice formă, inclusiv prin activităţi de curăţare, dezinsecţie şi deratizare, potrivit normelor stabilite de consiliile locale;
6. Să depoziteze corespunzător reziduurile menajere, industriale, agricole, precum şi materialele refolosibile, numai în locurile special amenajate sau autorizate de autorităţile administraţiei publice locale;
7. Să menţină curăţenia trotuarelor, a părţii carosabile, a locurilor publice şi a locurilor de parcare pe care le folosesc;
să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor pe care le au în proprietate şi de pe locurile de parcare pe care le folosesc, potrivit normelor stabilite de consiliile locale;
8. Să respecte măsurile stabilite pentru asigurarea igienei publice şi curăţeniei în localităţi;
9. Să asigure curăţarea mijloacelor de transport şi a utilajelor la intrarea acestora pe drumurile publice;
10. Să cureţe şi să întreţină şanţurile, rigolele şi podeţele aferente proprietăţii;
11. Să finalizeze construcţiile începute, pe baza autorizaţiilor eliberate de primari, în condiţiile şi în termenele stabilite de acestea.
Dacă aceste obligaţii nu sunt respectate în termenele notificate de primar, de 30 de zile, sau de persoanele împuternicite de acesta, primarul poate aproba executarea de către autoritatea administraţiei publice locale a acţiunilor de curăţare şi igienizare, dar pe cheltuiala proprietarilor notificaţi.
Aceste noi prevederi legislative ar putea ajuta administrația publică locală în a-i determina pe proprietarii de imobile să curețe și să repare fațadele, vitrinele clădirilor pe care le dețin, să își salubrizeze terenurile și să contribuie la curățenia și deszăpezirea trotuarelor din imediata proximitate a proprietăților lor.
Poate că, beneficiind de aceste prevederi legale, administrația publică locală va reuși să elibereze trotuarele de mașini, astfel încât să poată fi folosite de către pietoni.
Poate că polițiștii locali și inspectorii primăriilor vor reuși să îi determine pe proprietarii de clădiri să își curețe fațadele și vitrinele de grafitti și de afișele lipite unele peste altele, să repare aceste fațade, nu doar să amplaseze afișe cu „Atenției! Cade tencuială”!