Declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis după vizita de la Spitalul Universitar
Articol de bucurestifm, 30 noiembrie 2020, 12:11 / actualizat: 30 noiembrie 2020, 16:18
UPDATE: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că unitatea medicală este „extraordinar de bine organizată” şi că îşi doreşte ca exemplul acesteia să fie folosit atunci când se va construi reforma sistemului de sănătate, după alegeri.
„Am văzut astăzi un spital extraordinar de bine organizat şi cu această ocazie, vreau să îi felicit pe cei doi medici care m-au însoţit, domnul manager, doamna director medical şi întreg personalul de aici. Un spital care a reuşit să pornească dintr-o situaţie complicată care a existat aici în luna martie şi să ajungă să funcţioneze perfect, cu toate că în spital sunt şi persoane fără COVID şi persoane cu COVID, au reuşit să separe fluxurile într-un mod remarcabil şi spitalul funcţionează acum aproape ca şi în condiţii fără pandemie. Este absolut remarcabil şi îmi doresc foarte mult ca acest exemplu să fie preluat şi mai departe, dar îmi doresc şi ca acest exemplu să fie folosit atunci când, împreună cu domnul ministru al sănătăţii, vom construi întreaga reformă a sistemului de sănătate după alegeri”, a afirmat preşedintele, în cadrul unei declaraţii de presă.
Referitor la alegerile din 6 decembrie, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că îşi doreşte o prezenţă mare la alegerile parlamentare, spunând că nu vor exista discriminări pentru alegătorii din localităţile carantinate.
„Este oarecum dificil de estimat ce prezenţă vom avea la vot. Există nişte interpretări ale sociologilor, dar daţi-mi voie foarte sincer să vă spun că eu îmi doresc să fie o prezenţă mare la vot. Sunt alegeri cu o miză mare, ne alegem Parlamentul pentru următorii patru ani, patru ani în care dorim să implementăm reforme importante şi avem nevoie de o stabilitate politică semnificativă”, a afirmat preşedintele.
El a adăugat că secţiile vor fi pregătite, astfel încât procesul de votare să se desfăşoare în „maximă” siguranţă.
„În ce priveşte carantina, daţi-mi voie să vă spun că nu există niciun fel de discriminare pentru alegători, pentru oraşele sau localităţile care sunt carantinate. Indiferent dacă trăiţi într-un oraş care are o incidenţă mică sau trăiţi într-un oraş care este carantinat, toată lumea are acelaşi drept să meargă la vot, are exact aceleaşi posibilităţi. Secţiile de vot vor fi pregătite peste tot, vor fi respectate toate condiţiile pentru ca votul să se desfăşoare în maximă siguranţă şi de aceea îi invit pe români să meargă în număr mare la vot”, a spus Iohannis.
Biroul Electoral Central a analizat toate situațiile, a găsit soluții pentru toate situațiile. Sunt convins că nu va fi nicio piedică pentru nimeni. Fiecare român care dorește să voteze, sper să fie cât mai mulți, poate să o facă în siguranță. Nu ne așteptăm la o creștere a ratei infectărilor după alegerile parlamentare”, a declarat Klaus Iohannis.
Ştire iniţială: Preşedintele Klaus Iohannis vizitează, astăzi, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Vizita va avea avea loc la ora 13.
Ieri, preşedintele Klaus Iohannis a vizitat call centerul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti amenajat la Arena Naţională.