Dan Nica a obţinut acordul pentru programul de cercetare Orizont Europa
Articol de , 11 decembrie 2020, 19:43
Europarlamentarul Dan Nica, raportor al Parlamentului European pentru programul-cadru al UE în domeniul cercetării, a încheiat cu succes negocierile cu Consiliul. Drept urmare, Orizont Europa program cu un buget de aproape 100 de miliarde de euro, va putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.
,,Orizont Europa – Programul Cadru pentru cercetare şi inovare va ajuta sistemul de sănătate să facă faţă acestei pandemii şi să se pregătească pentru alte provocări similare. Fondurile focalizate prin programul anterior, Orizont 2020, au contribuit deja masiv la dezvoltarea vaccinurilor anti-Covid-19. Totodată, am obţinut acum cel mai mare buget alocat vreodată cercetării digitale şi IMM-urilor inovatoare, precum şi o finanţare semnificativă pentru a pregăti decarbonizarea industriei”, a declarat Dan Nica.
Liderul europarlamentarilor PSD, a subliniat că programul Orizont Europa va avea un buget de 95,5 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027.
,,Aveam stringentă nevoie de acest acord urgent, pentru un program solid finanţat şi care să intre în vigoare începând cu 2021 pentru a permite cercetătorilor, universităţilor şi industriei să aibă acces rapid la finanţarea şi oportunităţile oferite de program. Mă bucur că am reuşit să obţinem sume consistente în plus, cerute de Parlamentul European, pentru a asigura investiţii ambiţioase în cercetare şi inovare. Acordul la care am ajuns astăzi, după negocieri intense cu Consiliul, ne va ajuta să depăşim criza medicală şi cea economică şi să accelerăm decarbonizarea şi digitalizarea”, a precizat Dan Nica, în calitate de negociator din partea Parlamentului European pentru programul de cercetare al UE.