Carantină prelungită în Corbeanca, Dobroeşti, Mogoşoaia, Otopeni şi Popeşti-Leordeni
Articol de bucurestifm, 13 decembrie 2020, 11:01
Localitățile Corbeanca, Dobroieşti, Mogoşoaia, Otopeni şi Popeşti-Leordeni rămân în carantină. Prefectura Ilfov a decis ieri prelungirea acestei măsuri pentru încă şapte zile.
Localităţile menţionate au în continuare o rată de infectare între şapte şi aproape nouă cazuri la mia de locuitori.
În schimb, oraşul Măgurele din Ilfov a ieșit din carantină aseară de la ora 22.00, după ce rata de infectare a scăzut până spre cinci la mie, faţă de 6,63 în urmă cu o săptămână.
La nivel judeţean rata de îmbolnăvire este printre cele mai ridicate din ţară, 6,75 la mie.