Descinderi de amploare în Capitală și alte 13 județe din țară
Articol de , 14 decembrie 2020, 09:08
Aproape 150 de percheziţii au loc, în această dimineaţă, în București și alte 13 judeţe din țară.
Oamenii legii au în vedere un dosar de evaziune fiscală.
Potrivit IGPR, începând din 2016, o persoană bănuită de comiterea faptelor, având calitatea de administrator a 6 societăţi comerciale, ar fi desfăşurat relaţii comerciale, fără declararea acestora în contabilitate.
De asemenea, pentru obținerea unor beneficii fiscale, ar fi înregistrat facturi fără conţinut real.
Prejudiciul urmează a fi stabilit după administrarea probatoriului.
15 persoane urmează să fie conduse la audieri.