Cetățeni, stați liniștiți, gunoiul e la locul lui, pe străzile Sectorului 1!
Articol de Mircea Apostolescu, 15 decembrie 2020, 10:29
Războiul gunoiului din Sectorul 1 continuă. În vreme ce grămezile de gunoi sunt mai departe pe străzi, edilul Clotilde Armand promite că, până de Sărbători, vor fi ridicate aceste depozite spontane de deșeuri.
Nu este clar cine va ridica gunoiul de pe străzi și ce va face cu el, adică unde va fi sortat și la ce depozit autorizat de deșeuri va fi depus, dar primărița din Banu Manta spune că are soluții și a convocat, pentru astăzi la ora 14, Consiliul Local, ca să aprobe aceste soluții misterioase.
Consilierii locali nu au primit nici un proiect de hotărâre care să cuprindă soluțiile promise de către Clotilde Armand, pentru a-l studia, înaintea ședinței.
Pe de altă parte, reprezentantul prestatorului de servicii de salubritate, compania Romprest, Sorin Velicu, spune că, dacă populația și agenții economici ar scoate gunoiul numai în zilele desemnate pentru ridicarea deșeurilor, străzile nu s-ar mai umple de depozite necontrolate de deșeuri.
Prin urmare, cetățenii Sectorului 1 pot sta liniștiți, gunoiul este, în continuare, la locul lui, pe străzi, dar edilul Armand promite că va dispărea până de Sărbători.