Un bărbat a încercat să-şi dea foc în faţa Ministerului Muncii
Articol de bucurestifm, 15 decembrie 2020, 13:48
Astăzi, în jurul orei 12.00, jandarmii și polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au imobilizat, în fața sediului Ministerului Muncii și Protecției Sociale, un bărbat ce intenționa să își provoace leziuni, a transmis Poliţia Capitalei.
Hainele pe care le purta emanau un puternic miros de benzină și asupra sa au fost găsite o brichetă și un recipient cu lichid inflamabil.
Bărbatul a fost preluat și condus la sediul subunității de poliție, competentă teritorial. A fost solicitat sprijin medical de specialitate pentru evaluarea persoanei.