25-27 decembrie 2020-Zilele europene ale vaccinării în România
Articol de arionmihaela, 24 decembrie 2020, 20:48
Cu ocazia Zilelor europene ale vaccinării în România, în perioada 25-27 decembrie, vor fi
organizate, în București și în toate regiunile țării, o serie de activități menite să marcheze
debutul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19.
Acțiunile vor începe vineri, 25 decembrie, odată cu intrarea în țară, prin Vama Nădlac 2 (județul Arad) a primelor 10.000 de doze de vaccinuri împotriva COVID-19. Ora aproximativă de intrare în țară a primelor doze de vaccinuri este 12.00.
Sâmbătă, 26 decembrie, vaccinurile vor ajunge la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, desemnat Centru național de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19. Ora aproximativă de sosire a vaccinurilor la Institutul Cantacuzino este 07.00.
Vaccinarea începe în data de 27 decembrie în toate cele 10 spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19.
Evenimentul de vaccinare de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” va începe duminică, 27 decembrie, la ora 09.00.
În aceeași zi, acțiuni similare vor fi organizate și în celelalte nouă spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19.
-Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Braşov
– Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, București
– Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş” din Bucureşti, inclusiv secţia
externă modulară Pipera
– Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca
– Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa
– Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Craiova
– Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Iaşi
– Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Ruşdea” din Baia Mare
– Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava
-Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” din Timişoara,
inclusiv secţia exterioară a acestui spital – secţia clinică de recuperare cardiovasculară
din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara.
Evenimentele vor fi transmise live pe toate paginile de Facebook instituționale ale Guvernului României.
Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a
Secretariatului General al Guvernului și coordonarea Prim-ministrului.
www.vaccinare-covid.gov.ro
#ROVaccinare