Matt Haig a scris „Umanii”, care este un roman excepțional, dar când vine vorba despre cărți pentru copii, de multe ori scriitori de literatură SF se împleticesc…
Chiar rău, dacă mă gândesc la „Noroc cu laptele„, text pe care Neil Gaiman l-a pus pe hârtie fără a avea aparent vreo legătură sentimentală cu copiii, deși are patru…
Așa că am fost destul de sceptic când am auzit că Haig a scris „Un băiat numit Crăciun”, m-am gândit că omul a vrut să bifeze și la acest capitol după care să se întoarcă la ale lui.
Cine a citit în copilărie „Vântură-lume” de Călin Gruia va fi întotdeauna foarte pretențios când se află în fața unei noi cărți pentru copii, așa că am verificat mai întâi pe internet ce e și cu „Un băiat numit Crăciun”, ca să nu pierd timpul aiurea cu un experiment nereușit al autorului. Și am descoperit că Matt Haig scrisese numeroase cărți pentru copii, nu doar una singură, și că majoritatea recenziilor erau la superlativ. Bine. Să citim, așadar.
Deși sunt un cititor lent, am isprăvit repede lectura (numărul mare de ilustrații ajută la asta), și bineînțeles că mi-a plăcut mai mult „Vântură-lume” – nu cred că o să mai întâlnesc vreodată o astfel de carte – dar trebuie să recunosc că această poveste de Crăciun este încântătoare. Deci așa cu Moșu’… Și cu renii și cu sania și cu elfii… Deci căciulița cea roșie fusese a tatălui său, iar primul ren al Moșului a fost Blitzen și nu Rudolph…
Am aflat multe lucruri din „Un băiat numit Crăciun”…
Dar nu aș spune că această carte ar putea fi un cadou pentru copii, pentru că ei deja cunosc povestea. Mai curând i-aș vedea pe copii dăruind cartea părinților lor, spunându-le „Vedeți? Noi v-am zis că există Moș Crăciun și voi nu ne-ați crezut… Acum citiți și convingeți-vă singuri…”
