DSU: Statul român, pregătit să acorde sprijin autorităților din Croația
Articol de arionmihaela, 29 decembrie 2020, 19:48
Comunicat:
„În data de 29 decembrie 2020, în urma luării la cunoștință a nefericitului eveniment produs în Croația, țara afectată astăzi de un cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade pe scara Richter, autoritățile române și-au arătat disponibilitatea de a interveni și a acorda sprijin autorităților croate.
Precizăm faptul că ajutorul oferit statului afectat de acest nefericit eveniment se va acorda în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul croat prin Mecanismul European de Protecție Civilă.
Dat fiind faptul că situația se află sub permanentă monitorizare a autorităților române, cu informarea prealabilă a premierului României, domnul Florin Cîțu și a ministrului afacerilor interne, domnul Lucian Bode, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a solicitat deja Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ca echipele de Căutare-Salvare RO-USAR să fie pregătite pentru a interveni și totodată, să sprijine autoritățile croate în funcție de nevoile solicitate de aceștia, în baza solicitării de asistență internațională.