Atenție șoferi, cod galben de ninsori!

Sursa foto: Andra Radu

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben pentru perioada 08.01, ora 12:00 – 09.01.2021, ora 04:00, ce vizează ninsori însemnate cantitativ în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și de Curbură și local în Oltenia, nord-vestul Munteniei, precum și în sudul și sud-estul Transilvaniei.

Autoritățile îi sfătuiesc pe șoferii care se deplasează în această perioadă, în special în zonele montane, să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.

Toate direcțiile regionale ale CNAIR sunt mobilizate și vor interveni unde este cazul pentru ca traficul rutier să se desfășoare în condiții de siguranță.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.