Vineri,15 ianuarie, incepe programarea pentru etapa a II-a de vaccinare
Articol de arionmihaela, 12 ianuarie 2021, 18:30
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, dr.. Valeriu Gheorghiţă, a anunţat astazi că platforma de programare pentru etapa a doua de vaccinare va fi operaţională începând din data de 15 ianuarie, ora 15.00.
De atunci se va putea începe programarea persoanelor pentru etapa a doua în centrele de vaccinare care vor fi pregătite.
„Modalitatea de programare va fi pentru persoanele cu vârstă peste 65 de ani – programarea se poate face individual, se poate face prin medicul de familie, se poate face prin serviciile de call center. Şi aici, ca noutate, vom avea un număr unic, la nivel naţional – 021 414 44 25. Sunând la acest număr, apelurile vor fi preluate în cele de 42 de call center-uri distribuite la nivelul fiecărui judeţ. O altă modalitate de programare se poate face prin direcţia de asistenţă socială din primării sau prin intermediul aparţinătorilor, care pot să-şi facă cont şi să înscrie până la maximum 10 persoane din aceeaşi familie”, a declarat Gheorghiţă la Palatul Victoria.
Potrivit acestuia, în etapa a doua vor intra în acelaşi timp atât persoanele care sunt la grupa de risc pentru forme severe, persoanele cu vârsta peste 65 de ani cu boli cronice, precum şi persoanele care deservesc activităţi esenţiale.
Pentru persoanele care sunt în evidenţă cu boli cronice sub vârsta de 65 de ani, a mai precizat el, programarea se face în mod corect prin medicul de familie.
„Dacă persoana respectivă nu are acces la un medic de familie sau nu are medic de familie, se poate face programare prin serviciul de call center, individual, pe pagina web, prin direcţia de asistenţă socială sau prin intermediul aparţinătorilor”, a adăugat Gheorghiţă.
Pentru persoanele care deservesc activităţi esenţiale, programarea se poate face prin angajator şi, de asemenea, atunci când angajatorul înscrie persoanele pe care le are angajate sau în contract de prestări pentru acele activităţi esenţiale, beneficiarul poate să-şi stabilească, după ce este validat de angajator, ziua şi centrul unde vrea sa meargă să se vaccineze, a mai spus dr. Gheorghiţă
Sursa foto : #rovaccinare