Premieră muzicală – Doar săracii fură

Dan Manciulea a lansat pe canalul său de YouTube o nouă producție muzicală. Este vorba despre cântecul „Doar săracii fură”, scris pe versurile lui Florin Dumitrescu. E

ste cea de-a șasea colaborare a artistului cu autorul versurilor, colaborare începută în vara anului trecut și concretizată în cântece care vor apărea pe viitorul album programat să apară anul acesta.

Cântecele lansate deja au fost bine primite de public și fac parte din categoria celor de actualitate, necesare pentru a întregi tabloul vremurilor pe care le trăim: „Am înfrânt”, „Valsul organelor”, „Copilul universal”, „Ai grijă de glob” și „Sfârșitul lumii”.

De când are mai mult timp, pentru că pandemia ne ține pe toți departe de activitatea concertistică, Dan Manciulea s-a concentrat pe activitatea în propriul studio, semnând nu numai muzica dar și orchestrațiile cântecelor sale dar și ale altor artiști.

Cântecul proaspăt lansat dezvoltă una dintre metehnele românești, cântată și ilustrată cu umor de către autorii ei, respectiv: Dan Manciulea – muzică  orchestrații și interpretare, Florin Dumitrescu – text și Sergiu V. Vasile – video.

Dan Manciulea: „Încă un cântec angajat social „Doar săracii fură”, sintetizează adevăruri complexe despre nedreptățile care divizează societatea. Aduc mulțumiri speciale prietenilor mei Florin Dumitrescu, pentru textele pline de viață care m-au inspirat într-un mod pe care nu l-am experimentat niciodată, până când l-am cunoscut și, de asemenea lui Sergiu V. Vasile, creatorul plin de umor al Utopiei Balcanice, pentru videoclipul acestui cântec.”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.