Avocatul Poporului se implică din nou în problema medicamentului Euthyrox
Articol de , 20 ianuarie 2021, 20:27
Instituţia denumită Avocatul Poporului (AP), cere ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, să dispună efectuarea de noi verificări privind disponibilitatea Euthyrox pe piaţă, în condiţiile în care pacienţii reclamă în continuare lipsa acestui medicament din farmacii.
Potrivit solicitării postate miercuri pe site-ul AP, instituţia cere să i se comunice măsurile întreprinse în vederea rezolvării situaţiei şi pentru a asigura pacienţilor accesul la tratamentul necesar.
Totodată, AP îl roagă pe ministrul Sănătăţii să ia măsurile legale care se impun şi să informeze AP asupra acestora.
Avocatul Poporului aminteşte de asemenea faptul că în 2020 s-a sesizat din oficiu, după ce presa a semnalat dificultăţile cu care se confruntă bolnavii cu afecţiuni ale tiroidei provocate de lipsa Euthyrox, iar ca urmare a problemelor identificate a fost emisă o recomandare către ministrul Sănătăţii de la acea vreme, Nelu Tătaru.
Din păcate încă sunt încă probleme majore cu distribuirea acestui medicament în farmaciile din România, chiar dacă autorităţile au promis că situaţia se va reglementa.