Capitala se confruntă cu valori alarmante ale calității aerului!
Articol de bucurestifm, 20 ianuarie 2021, 14:00
Bucureștiul continuă să se confrunte cu valori alarmante ale calității aerului. În această dimineață, în centrul Capitalei, nivelul particulelor PM 2,5 era destul de ridicat, ajungând la 87, conform datelor unei platforme de măsurare a calității aerului.
Marți seară, nivelul particulelor a ajuns la 100. Acestea se pot infiltra în căile respiratorii și adânc în plămâni și riscă să provoace probleme de sănătate. Altfel, nivelul de poluare a fost ridicat la toate punctele de măsurare a calității aerului din București.
„Iarna sunt cele mai multe depășiri ale valorilor limită ale PM 10, pentru că se cumulează emisiile din toate categoriile de surse – trafic, industrie, încălzire rezidențială. Sunt zone în București unde încălzirea rezidențială se face pe lemn. După verificarea de ieri, o echipă a Gărzii de Mediu a identificat un operator economic a cărui activitate ar fi putut influența valorile de la stația Lacul Morii”, a declarat Andrei Corlan, consilier la Garda Națională de Mediu, la Digi24.