545 de misiuni de protecţie a transporturilor de vaccin împotriva COVID-19!
Articol de Andra Radu, 22 ianuarie 2021, 15:47
În ultimele şapte zile au avut loc 545 de misiuni de protecţie a transporturilor de vaccin împotriva COVID-19, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
Ea a precizat că, faţă de săptămâna trecută, numărul transporturilor a crescut cu 165.
„În ultimele şapte zile, structurile MAI, împreună cu alte autorităţi, au desfăşurat aproximativ 10.600 de acţiuni de control la nivelul întregii ţări cu privire la modul în care sunt respectate măsurile de protecţie sanitară, fiind desfăşurate cu peste 2.000 de acţiuni de control în plus faţă de săptămâna precedentă”, a declarat Dajbog.
Verificările s-au concentrat pe zonele cu risc epidemiologic ridicat şi obiectivele supuse restricţiilor.
„În urma acţiunilor de verificare desfăşurate în ultima săptămână, au fost aplicate aproximativ 34.700 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 6,3 milioane de lei. Cele mai multe sancţiuni, respectiv 30.112, au fost aplicate pentru nepurtarea măştii de protecţie.
Peste 3.800 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea restricţiilor privind deplasarea persoanelor. Alte 400 de sancţiuni au fost aplicate pentru încălcarea măsurilor privind organizarea activităţii de transport persoane sau a programului de lucru ori pentru organizarea, respectiv participarea la evenimente”, a precizat oficialul MAI.
De asemenea, în ultimele şapte zile au fost întocmite 26 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, cu 15 mai multe faţă de săptămâna trecută.
La linia telefonică TEL VERDE au fost primite 52 de apeluri telefonice despre cazuri de nerespectare a normelor de protecţie sanitară şi opt sesizări însoţite de imagini sau fotografii.