Incă trei persoane diagnosticate cu noua tulpină de SARS-CoV-2 din Marea Britanie
Articol de arionmihaela, 27 ianuarie 2021, 19:24
Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a declarat miercuri că au fost confirmate încă trei persoane cu noua tulpină de SARS-CoV-2 din Marea Britanie.
„Sunt încă trei teste de secvenţiere pozitivă de astăzi. Două dintre ele aparţin focarului din şcoală (Şcoala 28 din Bucureşti – n.r.). Un test este pozitiv la o persoană care nu aparţine acelui focar. Este o persoană tânără. Am luat legătura telefonic cu dânsa. Este în stare generală bună, carantinată la domiciliu împreună cu prietenul, de asemenea confirmat pozitiv. Testarea s-a făcut în cazul ambelor persoane în aceeaşi unitate medicală. Testul doamnei a ridicat suspiciunea tulpinii din Marea Britanie, drept pentru care s-a procedat mai departe la secvenţiere. Urmează să se facă ancheta în focar”, a afirmat Moldovan.