„Lea. Povestea familiei mele” sau din ce este făcută istoria?

Articol de cristina.toma, 30 ianuarie 2021, 19:25

Dacă istoria vă stârnește curiozitatea dincolo de documentele oficiale și manualele școlare, atunci cartea „Lea. Povestea familiei mele” scrisă cu atâta sinceritate de Andrei Klein este lectura potrivită pentru dumneavoastră.

Aceasta a apărut la editura Mega. Apropo de istorie, săptămâna aceasta s-au împlinit 76 de ani de când armatele aliate au intrat în lagărele de concentrare naziste, acest lucru fiind amintit atât în mediul virtual cât și în cel real.

Adesea m-am întrebat din ce anume este făcute istoria? Din actele cancelariilor oficiale din toată lumea, din însemnările făcute de cronicari din toate perioadele istoriei, din statistici sau din modul în care evenimentele istorice a afectat fiecare om?  Și, deși, cartea lui Andrei Klein nu își propune să facă introspecții filosofice răspunde la multe întrebări și îl face pe cititor să-și pună  întrebări la rândul lui.

Ideea acestei cărți, a venit autorului atunci când a moștenit un pachet de scrisori datat din 1933 din care a aflat multe despre familia sa și a fost sursa principală de inspirație pentru această carte.

Povestea spusă în carte este povestea unei familii evreiști din Turda, familia Berla care trăia într-o casă mică din strada Lunii. Nu erau oameni bogați și se străduiau să crească șase copii în iubire si demnitate.

Simon Berla mai avusese o soție care murise și îl lăsase cu un copil mic de care, cu toată dragostea ce i-o purta îi era aproape imposibil să aibă grijă de el. Așa că s-a recăsătorit cu Zali Fisher, o femeie blândă și iubitoare care i-a dăruit încă cinci copii. Atfel, în familia Berla au crescut 6 copii: Iosi, Mariska, Jeno, Roszi, Lea și Marci.

Simon era croitor de haine pentru copii si lucra acasă, iar hăinuțele le vindea altor croitori dar și în târgul de vechituri unde mai mergea din când în când să vândă tot felul de mărunțisuri. Când a început Primul Război Mondial a fost concentrat în armată, iar soția sa, pentru a mai câștiga un bănuț pentru copii, făcea menajul la casele celor bogați.

Războiul a trecut și familia Berla și-a continuat viața. Copiii cresc, învață meserii și se străduiesc să își câștige banul cinstit. Nu merg la școli înalte, deși sunt foarte inteligenți, deoarece nu își permit. Au firi foarte diferite dar cu toate acestea țin foarte mult unii la alții chiar dacă relațiile dintre ei nu sunt întotdeauna la fel.

Autorul, așa cum ne-ar prezenta un album de fotografii, ne povestește destinul fiecăruia dintre ei: ce meserii au învățat, cu cine s-au căsătorit, cum le-a fost drumul în viață. Însă cartea pare a se clădi în jurul destinului celei mai mici dintre surori, Lea, o fată de o sensibilitate aparte.

Poate i-ar fi fost menit să devină poetă dar Holocaustul îi va schimba traiectoria destinului. Lea este deportată cu toată familia ei în lagăr, își pierde mulți dintre membri familiei, supraviețuiește si are curajul să se întoarcă în orașul natal unde încearcă să își reia viața.

Se căsătorește și are o fetiță. Si ea și soțul ei doresc să emigreze în noul stat Israel, unde era și sora ei mai mare, Mariska, care se stabilise cu soțul și fiul ei pe acele meleaguri încă înainte de război.

Autoritățile de atunci nu aprobă plecarea decât Leei și fetiței ei. Soțul ei rămâne aici și tot face demersuri să plece dar fără nici un succes.

Ajunsă în Israel, Lea nu își găsește liniștea chiar dacă este alături de sora ei. Toate ororile pe care le trăise în lagăr își puseseră amprenta asupra ei. Este foarte fragilă sufletește, iar relația cu Marișka nu este nici ea bună.

Lea ajunge să fie internată în spital din cauza nervilor zdruncinați. Soțul rămas în țară, după atâtea demersuri fără succes pentru a i se permite plecarea, reununță.  Divorțează de Lea si își găsește o altă soție.

După această lovitură Lea devine si mai vulnerabilă sufletește. Singura ei alinare pare a fi fetița dar si pe aceasta, din cauza stării ei de sănătate o crește mai mult Mariska. Aceasta din urmă, deși are o fire mai iute, are și ea problemele ei.

Andrei Klein nu încearcă să învinovățească pe nimeni ori să zugrăvească vreunul dintre personaje ca pe un supererou. Toti sunt prezentați uman, cu calitățile si problemele lor, cu speranțe și incertitudini, cu așteptări de la viață și de la cei din jur.

Viețile tuturor sunt marcate de ceea ce s-a întamplat în timpul Holocautului dar nici unul nu revendică și nu acuză ci, caută să-și reclădească viețile și să le trăiască cu demnitat, iar când copiii lor realizează ceea ce ei nu au putut să facă, se bucură din toată inima.

Însă în fiecare bucurie pare a ramâne ascunsă pe undeva si o petală de tristețe. Și poate acel teanc de scrisori primit de Andrei Klein ar fi rămas undeva în arhiva familiei și ar fi trecut la generația următoare. Însă comentarii, declarații si tot felul de îndemnuri pline de ură la adresa oamenilor care sunt diferiți, prin obiceiuri, religii ori înfățisare, și pe care acum le întâlnim chiar  și in mediu virtual și în tări care au cunoscut ororile celui de-Al Doilea Război Mondial, l-au convins să scrie povestea familiei sale.

Cartea este dedicată nepotului său, un băietel, pentru că acesta dorea ca el dar și ați copii din generatia lui si din generații apropiate lui să știe ce se întâmplă atunci când ura înlocuiește orice alt sentiment și cum aceasta distruge vieți si schimbă destine. Andrei Klein ne arată că toti venim nu doar din copilăria noastră, ci și din istoria noastra, așa cum au trăit-o si înaintași de-ai nostri pe care, chiar dacă nu i-am cunoscut, cu toții ne-au lăsat un mesaj pe care îl găsim, mai ales atunci, când nu ne așteptăm.

„Lea. Istoria familiei mele” a fost deja tradusă și ăn alte limbi, iar în Ungaria se află deja în bibliotecile publice. Se pot spune multe despre cartea lui Andrei Klein dar eu nu vă mai spun decât că nu o veți lăsa din mână până când nu veți întoarce si ultima pagină.