Hub educațional în București
Articol de , 8 februarie 2021, 21:06
Un hub educațional a fost deschis, luni, la etajul 1 în mall AFI Cotroceni de către Primăria Capitalei, prin PROEDUS.
Spațiul are aproximativ 1.000 de mp., și beneficiază de dotări și amenajări realizate, în mare parte, prin sponsorizări.
Acolo, elevii, părinții și profesorii pot participa la diverse activități educaționale: workshop-uri, training-uri, sesiuni de formare, dezbateri și concursuri de cultură generală, precum și activități multimedia.
Hub-ul oferă si pentru copiii cu vârste intre 4-14 ani, expoziții despre corpul uman sau experimente în cadrul laboratorului special amenajat.
Programul de funcționare al hub-ului de la AFI Cotroceni ( etajul 1) va fi în intervalul orar 10:00-20:00, de luni până duminică, accesul fiind gratuit pentru vizitatori. Toate activitățile care se vor desfășura în cadrul acestui proiect sunt organizate cu respectarea regulilor de distanțare și a tuturor normelor sanitare în vigoare. Programul și înscrierile la activitățile hub-ului vor putea fi consultate pe site-ul www.proedus.ro.