46 de elevi şi 30 de angajaţi, confirmaţi cu SARS-CoV-2 în perioada 11-12 februarie
Articol de bucurestifm, 12 februarie 2021, 20:57
Un număr de 46 de elevi şi 30 de angajaţi din şcoli au fost confirmaţi cu SARS-CoV-2 în perioada 11 – 12 februarie (ora 18.00), transmite Ministerul Educaţiei.
Totodată, activitatea a fost suspendată în cazul a 32 de clase, menţionează aceeaşi sursă.
Pe 11 februarie, Ministerul Educaţiei informa că un număr de 244 de elevi şi 329 de angajaţi ai unităţilor de învăţământ au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus în perioada 8 – 11 februarie.
171 de clase au activitatea suspendată.