Circulaţie deviată pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa
Articol de bucurestifm, 19 februarie 2021, 12:31
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe tronsonul kilometric 11 – 17, între localităţile Glina şi Cernica din judeţul Ilfov, circulaţia este deviată de pe sensul către Bucureşti (calea 2) pe sensul către litoral (calea 1), traficul desfăşurându-se pe câte o bandă pentru fiecare direcţie, fiind instituită şi restricţie de viteză.
Restricţiile de circulaţie vor dura până la începerea sezonului estival.
Măsura este impusă în vederea efectuării de lucrări de reabilitare a părţii carosabile.
De asemenea, s-a închis şi nodul rutier de acces în localităţile Cernica şi Bălăceanca şi se restricţionează circulaţia pe breteaua de intrare/ieşire din autostrada A2 în Centura Capitalei.
Soferii sunt sfătuiţi să reducă viteza în zona cu restricţii şi să semnalizeze din timp intenţia de schimbare a benzii de circulaţie.