Gunoiul va fi ridicat din Sectorul 5, deocamdată…
Articol de Mircea Apostolescu, 19 februarie 2021, 17:41
Edilul Cristian Popescu Piedone a anunțat, astăzi că gunoiul va fi ridicat din Sectorul 5, atât de la asociațiile de proprietari și gospodăriile individuale, cât și depozitele necontrolate de deșeuri de pe domeniul public.
Operatorul serviciului public de salubritate și-a recăpătat autorizația de mediu, suspendată pe 15 februarie de către Agenția de Mediu, din cauza neducerii la îndeplinire de către operator a madurilor impuse de către comisarii Gărzii de Mediu.
Piedone a explicat în fața consilierilor locali, reuniți într-o nouă ședință de îndată, că, în doar 24 de ore, s-a conformat măsurilor dispuse de către Garda de Mediu, ecologizand și reducând la starea inițială terenul de pe Calea Viilor care fusese folosit, în mod ilegal, pentru sortarea deșeurilor.
Cristian Popescu a mai spus că a cerut o intensificarea prezenței pe teren, în timpul week-end – lui, a celor de la Salubrizare Fapte, pentru a recupera cele 48 de ore în care gunoiul nu a fost ridicat.
Edilul Sectorului 5 le-a reiterat consilierilor locali că ar putea fi nevoit să revină cu un proiect de hotărâre privind contractarea unui operator pentru serviciul public de salubritate.
Asta, deoarece utilajele operatorului de salubritate sunt achiziționate în leasing, printr-o bancă comercială , iar ratele nu au fost plătite.
În context, trebuie amintit faptul că, în cadrul ședinței de îndată de ieri, un reprezentant al băncii comerciale respective s-a adresat consilierilor locali, expunând-le situația gravă a leasing-ului și implicațiile pe care aceasta le poate avea, inclusiv declararea incapacității de plată a Primăriei Sectorului 5, cu repercusiuni inclusiv asupra rating-ului Bucureștiului și a celui de țară al României.