Poliția Locală Sector 1 va fi reorganizată!

Sursa foto: Andra Radu

Consiliul Local al Sectorului 1 a decis, astăzi, cu 18 voturi pentru, 6 abțineri si două voturi împotrivă, reorganizarea Politiei Locale. Hotărârea prevede reducerea funcțiilor de conducere, eliminarea suprapunerilor de atribuții, comasarea activităților similare, precum și optimizarea activității structurilor de ordine publică și de inspecție.

Potrivit Agerpres, grupul consilierilor PNL a formulat mai multe amendamente la acest proiect de hotărâre, toate fiind adoptate de Consiliul Local. Unul dintre acestea prevede reducerea funcțiilor de conducere de la 31 la 18, nu la 16, cum era în forma inițială a proiectului. Prin amendament este eliminată funcția de director executiv adjunct și sunt introduse în plus față de cele prevăzute în forma inițială un post de șef serviciu și două de șef birou.

Printre amendamentele formulate se numără și cele care integrează compartimentele Ordine Publică Grivița și Ordine Publică Pajura în Serviciul Ordine Publică, cele privind transformarea unor compartimente în birouri, precum și acelea referitoare la condiții pentru ocuparea posturilor de director general și director general adjunct.

”Reorganizarea Poliției Locale era o problemă de siguranță națională în conditiile în care o parte dintre cei care poartă uniforma de polițist făcuseră pact cu Mafia și aveau o agendă personală, diferită de cea a cetățeanului. Doresc să le mulțumesc consilierilor locali care au decis să lucreze pentru cetățeni și nu împotriva lor. Grupul infracțional care a condus până acum Poliția Locală a Sectorului 1 a fost învins. De astăzi începe adevarata reformă a acestei instituții”, a declarat primarul sectorului 1, Clotilde Armand, într-un comunicat de presă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.