Lista de aşteptare pentru vaccinarea anti-COVID – disponibilă din data de 15 martie
Articol de arionmihaela, 2 martie 2021, 18:06
Lista de aşteptare pentru înscrierea la vaccinarea anti-COVID va fi disponibilă în platforma de programare din data de 15 martie, a declarat preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind imunizarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă.
Modalitatea de înscriere a persoanelor în platformă rămâne similară cu programarea care s-a derulat până în acest moment.
Fiecare persoană, în momentul în care intră şi îşi creează un cont, va alege opţiunea de a se programa în această listă de aşteptare prin alegerea unui centru de vaccinare.
Practic, fiecare centru de vaccinare va avea o listă de aşteptare. Persoana respectivă, respectând aceeaşi modalitate, respectând categoria din care face parte, va trece în această listă de aşteptare.
„În momentul în care în care în respectivul centru de vaccinare vor fi locuri disponibile, persoana va fi notificată prin sms şi prin email şi va avea la dispoziţie acel loc liber pentru 24 de ore, timp în care va confirma programarea” a explicat Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.