Andrei Mădălin Catană și Raluca Barbu (Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine): ”Sunt șanse mari ca studenții să găsească un job”

Articol de , 8 martie 2021, 14:10
Despre un eveniment cu o tradiție de 6 ani, ”Career Fest” și despre mișcarea de reprezentare studențească în România a aflat Andreea Bratu de la Andrei Mădălin Catană și Raluca Barbu, invitați în matinalul „Bună dimineața, București!”, pe 98.3 și live pe Facebook-ul București Fm, via Skype.
”Ne aflăm la a 6-a ediție. Începând de azi, studenții pot intra în contact direct cu reprezentanții firmelor pentru a afla oferta de job-uri. Din 8 până în 14 martie are loc ediția din acest an, iar tema este «work from home»”, spune Andrei Mădălin Catană.
”Sunt șanse mari ca studenții să găsească un job. Firmele își prezintă oferta, dar există și detalii pentru ca studenții să știe unde pot fi lăsate CV-urile direct firmelor. Suntem deschiși tuturor studenților de pretutindeni. Careerfest.ro este site-ul special creat pentru anul acesta”, explică Raluca și Andrei.