VIDEO: Irina Margareta Nistor – „Lumea e dornică să și creeze, nu doar să vadă”

Despre filme, cum arată cinematografia românească și despre noua performanță a României la Berlin, predicții pentru Oscar, au aflat Andreea Bratu și Alex Minculescu de la Irina Margareta Nistor, invitată în matinalul „Bună dimineața, București!”, pe 98.3 FM și live pe Facebook-ul București FM, via Skpe.

„Aș fi preferat să văd filmele în sală. Știm bine că dacă ani de zile la Berlin luau filmele politice, acum au trecere cele de genul acesta. Cred că șansele au fost foarte mari de la început. Nu era nicio concurență zdrobitoare.

Filmele erau extrem de diferite. Mai toate erau împărțite în capitole sau episoade. Se pare că acesta este trend-ul anul acesta. Filmul avea și atu-ul unor premii precedente. Era cunoscut. Să nu mai vorbim de Aferim, care a luat un Urs de Aur. Se spune că e un film care te face să gândești, deci pe cei din juriu i-a făcut să gândească”, spune criticul de film despre premiatul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” al lui Radu Jude.

Dacă vrei să afli cum comentează filmul românesc premiat la Berlin, ce spune despre șansele de la Oscar ale producției „Colectiv”, cum vede reluarea activității din cinematografie, despre problemele legate de Premiile César, vezi VIDEO.

„Acum trebuie să ai întâi cinematografele ca să poți vedea filmele. Sunt orașe unde sunt deschise, dar depinde unde ne aflăm. E un an complicat. E puțină marfă, per total. Despre «Colectiv», e problema ziaristului care se implică foarte tare în ce se întâmplă, problemele politice sunt actuale și preocupă pe toată lumea. Filmul poate să își găsească un ecou și în America și în Asia.

Legat de filmul lui Jude, acesta are meritul că e absolut singurul făcut în perioada asta, cu măști. Și cred că și acesta a fost un argument pentru premiu.

Azi dimineață vedeam că francezii anunțau un nou serial. Lumea încearcă să se adapteze, pentru că nu poți să pierzi timp. Nu cred că ne scot din gheață după un timp și viața merge din nou. Deși acum e mai costisitor, lumea e dornică să și creeze, nu doar să vadă”, spune Irina Margareta Nistor.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.