Amenzi pentru încălcarea regulilor anti COVID-19!
Articol de bucurestifm, 15 martie 2021, 13:36
Polițiștii constată tot mai des încălcări ale legii care prevede măsuri pentru combaterea epidemiei de COVID-19 în aproape toată țara. Astfel, oamenii legii au fost sesizați sâmbătă noapte cu privire la faptul că este tulburată liniștea publică într-un imobil din Sectorul 2 din București.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, care într-un apartament au identificat peste 100 de persoane care participau la un eveniment privat. Evenimentul a fost oprit, fiind aplicate 113 sancțiuni contravenționale în cuantum de 226.000 de lei.
În urma acțiunilor de verificare efectuate seara trecută de polițiști și jandarmi, administratorii a două restaurante din zona centrală a orașului Constanța și un al treilea de la un local din stațiunea Mamaia au fost amendați cu 12.000 de lei, respectiv 2.000 de lei, pentru că serveau clienții în spașii închise, încălcând măsurile de limitare a răspândirii noului coronavirus.