Generațiile tinere s-au plictisit de emoticonul „râd cu lacrimi”!
Articol de dianamatei, 15 martie 2021, 12:57
Emoticonul „râd cu lacrimi” și-ar putea trăi ultimul său an de glorie. Sociologii spun că tendința este cât se poate de naturală.
Celebrul „smiley” este lăsat la o parte, pentru că generația Z are nevoie de propriile sale coduri. Tinerii nu mai vor să mai folosească aceleași simboluri ca părinții lor sau ca frații lor mai mari.
Specialiștii remarcă folosirea mai frecventă de către generația Z a expresiei „lol”, în timp ce milenialii ar folosi-o mai puțin.
O altă variantă convenabilă pentru cei mai tineri dintre utilizatorii rețelelor sociale ar fi emoticonul numit oficial „Loudly Crying Face”. Acesta poate desemna o tristețe copleșitoare, dar și un râs incontrolabil.
La fel, prescurtarea „lmao”, care de asemenea desemnează amuzamentul.