EMA examinează efectele secundare ale tuturor vaccinurilor împotriva COVID-19
Articol de , 16 martie 2021, 20:30
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) examinează efectele ,,indezirabile asociate tuturor vaccinurilor” împotriva COVID-19, a declarat marţi directoarea acestei instituţii, care în prezent investighează cazurile de formare a unor cheaguri de sânge la persoane vaccinate cu serul produs de AstraZeneca, relatează AFP.
Atenţia este pentru moment concentrată asupra vaccinului AstraZeneca, dar EMA examinează ,,toate vaccinurile aflate în circulaţie în prezent”, a explicat directoarea acestei agenţii Emer Cooke într-o conferinţă de presă.
Circa 15 state europene, printre care Germania, Franţa şi Italia, au suspendat ca măsură de precauţie administrarea vaccinului AstraZeneca, în urma semnalării unor probleme sanguine la persoane care au primit acest ser, precum dificultăţi de coagulare sau formarea de cheaguri de sânge (tromboze), dar fără o legătură dovedită în acest stadiu.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a transmis că rămâne ,,ferm convinsă” că beneficiile vaccinului anti-COVID-19 produs de AstraZeneca depăşesc riscurile şi face în prezent o evaluare a fiecărui caz în parte, rezultatele acestei analize urmând să fie discutate joi în comitetul pentru siguranţă al EMA şi apoi vor fi făcute publice.