Pericol de acvaplanare pe A3 București – Ploiești
Articol de bucurestifm, 16 martie 2021, 15:54
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunță că pe A3 București – Ploiești plouă torențial, existând pericol de acvaplanare.
Centrul Infotrafic menționează că sunt semnalate condiții de precipitații sub formă de ploaie pe întreg tronsonul kilometric al autostrăzii A3 București-Ploiești, iar între kilometrii 33-34, în zona localității Gruiu, județul Ilfov, pe ambele sensuri, s-a acumulat apă pe a doua bandă.
În acest sens, polițiștii avertizează că în aceste zone există și pericol de acvaplanare.