România trece la ora de vară. Ar putea fi ultimul an în care schimbăm ora
Articol de bucurestifm, 24 martie 2021, 10:19
Schimbarea orei se face în ultimul weekend al lunii martie, mai exact în noaptea de 27 spre 28 martie, când ora 3 devine ora 4.
Vom dormi mai puțin- 28 martie va fi cea mai scurtă zi a anului- având 23 de ore.
Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură.
Sistemul cu ora de vară/ora de iarnă a fost adoptat de țările europene pentru a economisi energie, mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piața petrolului apărute în anii 1970.
Ora de iarnă este considerată ora standard.
Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide, odată pentru totdeauna, dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă.
Schimbarea ar fi trebuit sa aibă loc anul acesta însă pandemia a dat peste cap planurile.
Statele care decideau să menţină permanent ora de vară ar fi trebui să facă ultima modificare în ultima duminică din martie, iar cele care preferau să rămână la ora de iarnă să facă modificarea finală în ultima duminică din octombrie.