Noile restricții pentru București se vor aplica de vineri seara!

Foto: Agerpres/Simion Mechno

Comitetul Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă se va reuni vineri dimineaţă, în jurul orei 8:00 sau 9:00, pentru a implementa noile restricţii decise de Guvern, a anunțat prefectul Capitalei, Alin Stoica. Acesta a precizat că noile măsuri vor intra în vigoare de vineri seară.

„Imediat după ce va fi publicată hotărârea de Guvern vom convoca imediat CMBSU şi restricţiile se vor aplica imediat. Mâine dimineaţă va fi convocat la prima oră, la 8.00 – 9.00. Nu pot să vă spun oficial care vor fi. Ştim că există în plan modificarea programului agenţilor economici, modificarea intervalului de circulaţie. Restricţiile vor intra în vigoare mâine seara şi începând cu seara de vineri vor fi aplicabile măsurile. Pentru şcoli nu avem, există deja un ordin comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii care spune ce se întâmplă. Cu privire la mall-uri vom lua măsuri ca să evităm aglomeraţia. Concret, sunt deja măsuri prevăzute prin ordine succesive ale Ministerelor Sănătăţii şi Economiei cu privire la calcularea capacităţii de 7 metri pătraţi pentru o persoană în spaţiile acestea”, a afirmat Alin Stoica.

Prefectul le-a recomandat bucureștenilor să nu iasă din oraș în acest weekend.

„Dacă măsurile Guvernul vor fi acestea de a restricţiona ieşirea din Bucureşti, atunci da […] în weekend ar fi bine să stăm în Bucureşti”, a mai explicat prefectul.

Alin Stoica a făcut un anunți și în ceea ce privește transportul în comun.

„STB a făcut eforturi pentru monitorizarea în timp real a fluxului de călătorii şi să se intre pe uşa din faţă. Vom urmări circuitele STB, Metrorex şi mall-urile, astfel încât să evităm aglomerarea”, a mai explicat prefectul Capitalei, Alin Stoica.

Tot astăzi, Alin Stoica a mai anunțat că a găsit cadrul legal pentru ca activitatea agenților economici – restaurante, terase – care nu respectă restricțiile impuse să fie suspendată direct pe o perioadă de până la 6 luni.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă are în discuţie mai multe măsuri pentru limitarea pandemiei de coronavirus. Hotărârile ar urma să fie anunțate în această seară.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.