Sindicaliştii de la metrou spun că nu sunt obligaţi să asigure o treime din activitate!

Foto: Adelina Tocitu

Sindicalistii de la metrou spun că nu sunt obligați prin lege să asigure o treime din activitate. Potrivit Unitatii Sindicatului Liber Metrou, prevederile Legii 62 a sindicatelor nu se aplică în cazul în care salariatii opresc voluntar lucrul. Reprezentanții USL Metrou au amintit și că societatea Metrorex SA este subvenționată de la bugetul de stat.

Precizările vin în contextul în care prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat că se poate merge până la plângere penală împotriva celor care au declanșat portestul de la metrou fără să respecte prevederile legii de a asigura o treime din activitate.

Sindicalistii mai susțin că au pichetat de mai multe ori Ministerul Transporturilor și sediul Guvernului, iar autoritățile au refuzat orice dialog.

„USLM a făcut 21 de adrese către Ministerul Transporturilor şi trei pichete în faţa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi în faţa Guvernului, iar aceştia au refuzat orice dialog”, se arată în comunicatul emis de sindicatul USL Metrou.

De cealaltă parte, Metrorex anunță că invitațiile repetate de întâlnire cu conducerea companiei au fost ignorate complet de sindicaliști pe parcursul nopții trecute.

Amintim că metroul bucureștean nu circulă de mai bine de 12 ore, după ce mai mulți angajați au blocat în cursul dimineții tunelul de metrou din stația Piața Unirii.

Traficul în Capitală, și așa foarte aglomerat, a fost dat peste cap de faptul că metroul nu a circulat astăzi.

La Prefectura Capitalei, în prezent, sunt discuții între reprezentanții Metrorex și cei ai sindicaliștilor care protestează.

Între timp, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a depus plângere penală la DNA împotriva celor responsabili pentru blocarea metroului bucureștean.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.