Șeful Jandarmeriei Române face un apel la calm
Articol de Mircea Apostolescu, 1 aprilie 2021, 14:53
În contextul protestelor desfășurate, în ultimele zile, atât în București, cât și în alte orașe ale țării, colonelul Alin Ionel Mastan, Inspector Șef al Jandarmeriei Române, face un apel la calm, la manifestarea doleanțelor în spațiul public cu respectarea prevederilor legale.
El dă asigurări că Jandarmeria va continua să asigure un climat de ordine și siguranță publică.
„Pot să vă asigur că Jandarmeria Română depune toate diligențele pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, pentru o manifestare cât se poate de civilizată a tuturor membrilor societății”, a declarat colonelul Mastan.
Șeful Jandarmeriei mai spune că, acolo unde au fost formulate plângeri cu privire la comportamentul jandarmilor, acestea vor fi soluționate de către parchetele militare competente.
Cu privire la incidentul din Piața Universității, unde un bărbat a fost ridicat de către jandarmi pentru că refuza să poarte mască de protecție, Inspectorul General al Jandarmeriei Române spune că jandarmii au aplicat corect procedura legală. Astfel, bărbatului i s-a cerut să se legitimeze, dar a refuzat. În urma acestui refuz, i s-a cerut să îi însoțească pe jandarmi la secția de poliție, pentru identificare. Din nou, bărbatul a refuzat. În aceste condiții, conform procedurii legale jandarmii l-au însoțit pe bărbatul respectiv la autospecială, adică la duba Jandarmeriei, explică colonelul Alin Ionel Mastan.
Declarațiile au fost făcute la finalul simpozionului organizat de către Academia Română, în Aula Bibliotecii Academiei Române, cu prilejul împlinirii a 171 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.