167 de copii bolnavi de COVID sunt internați în prezent, 16 dintre ei fiind la ATI
Articol de arionmihaela, 4 aprilie 2021, 16:10
in momentul acesta, există peste 1.600 de paturi de terapie intensivă destinate pacienților COVID-19, în urma reviziunirii Ordinului 434 privind aprobarea Planului de măsuri pentru organizarea spitalelor, a declarat ministrul sănătății, Vlad Voiculescu.
Ministrul a spus că numărul de pacienți infectați și internați a ajuns la cifra record de 13.714 bolnavi și 1.456 de pacienți la ATI.
„Cu greu se poate spune că una sau alta dintre aceste cifre sunt în responsabilitatea sistemului medical. Vorbim despre cifre pe care sistemul medical nu le poate influența, care țin mai degrabă de solidaritate și responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Deci, numărul de internări și numărul de internări cu forme grave care trebuie să ajungă la terapie intensivă nu depind de sistemul medical. Un apel cât se poate de clar și sincer la responsabilitate față de ceilalți”, a declarat ministrul.
De asemenea, acesta a spus că un număr de 167 de copii bolnavi de COVID sunt internați în prezent, 16 dintre ei fiind în secții de terapie intensivă.
Dintre cei 16 copii aflați la ATI, doi sunt intubați, a precizat ministrul Vlad Voiculescu.
O ședință privind situația paturilor ATI pentru pacienții COVID-19 a avut loc sâmbătă seara, mai mulți manageri de spital participând la o videoconferință cu ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.
În cadrul întâlnirii online, ministrul Voiculescu le-a cerut managerilor prezenți să identifice locuri unde pot fi suplimentate paturile ATI pentru bolnavii COVID-19.