Percheziţii în Capitală!
Articol de bucurestifm, 14 aprilie 2021, 12:55
Polițiştii efectuează trei percheziţii în Capitală într-un dosar privind decontarea ilegală, de către un cabinet, de sume de la Casa de Asigurări pentru servicii medicale.
Potrivit Poliției Capitalei, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fraudă informatică, fals privind identitatea și evaziune fiscală.
Anchetatorii au reținut că, în perioada februarie 2019 – prezent, un cabinet medical ar fi prestat servicii medicale pentru care a încasat contravaloarea de la pacienţi fără a emite documente justificative, în acelaşi timp decontând sumele şi de la CASMB, reţinând și utilizând fără drept cardurile de sănătate ale pacienţilor asiguraţi.
Prejudiciul estimat adus bugetului asigurărilor sociale este de aproximativ 70.000 lei.
Autor: Bogdan Verman