VIDEO: Noul gazon de pe Arena Națională!

Primăria Capitalei a finalizat montarea noului gazon de pe Arena Naţională, în vedere găzduirii celor 4 meciuri din Campionatul Euro 2020 din această vară, se arată într-un comunicat de presă.

Vechea suprafaţă de joc a fost înlocuită cu un gazon hibrid (natural şi sintetic).

Operaţiunile de montare a noului gazon au durat aproximativ 2 săptămâni şi au costat circa 2.2 milioane de lei, fără TVA (procurare, montare, asigurare servicii mentenaţă).

Cultivarea a urmat un program ecologic care presupune utilizarea de produse biologice, astfel încât să reducă cât mai mult utilizarea pesticidelor chimice.

 

În vederea organizării Euro 2020, pe lângă schimbarea gazonului, Primăria Capitalei mai realizează, la Arena Naţională, o serie de investiţii necesare pentru desfăşurarea în condiţii optime a evenimentului. Astfel, până în prezent, au fost înlocuite aproximativ 10.000 de scaune, a fost proiectat şi înfiinţat un Centru Media EURO 2020, a fost înlocuit sistemul de control acces prin montarea de turnicheţi noi, s-au modernizat sistemele de supraveghere video şi s-a realizat unui sistem Voce date hardware Arena Euro 2020.

Au mai rămas de finalizat: modernizarea sistemelor de informare spectatori şi lucrările de reparaţii şi renovări.

De asemenea, în perioada următoare va fi realizată şi modernizarea nocturnei.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.