Traficul se aglomerează pe DN1!
Articol de Marga Tudor, 3 mai 2021, 12:11
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că valorile de trafic au început să se intensifice pe DN 1 Ploiești – Brașov.
Se circulă în coloană pe sensul către Ploiești, între stațiunile Predeal și Azuga, precum și pe sensul către Brașov, pe raza stațiunii Bușteni și a localității Comarnic, județul Prahova.
Rute alternative la DN 1 Brașov – Ploiești – București:
- DN 1A Brașov – Cheia – Ploiești – A3 – București;â
- DN 73 Râșnov – Câmpulung – Pitești – A1 – București;
- DN 73 Râșnov – Câmpulung – DN 72A – Târgoviște – DN 71 – București;
- DN 71 Sinaia – Târgoviște – București.
În condiții de aglomerație se circulă și pe Autostrada A2 București – Constanța, în zona lucrărilor la partea carosabilă, unde, între kilometrii 155 și 161 (Podul Cernavodă), până la sfârşitul lunii mai, traficul se desfășoară pe câte o bandă pentru fiecare direcție.
Poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de trafic, să respecte indicațiile polițiștilor prezenți la fluidizare, să mărească distanța între vehicule, iar în cazul în care încheie coloane, care încetinesc brusc, să pună în funcțiune luminile de avarie, pentru a-i atenționa pe cei ce se apropie din spate să reducă viteza din timp.