Klaus Iohannis: ”Situaţia de securitate de la Marea Neagră este îngrijorătoare”
Articol de Sabina Lapadatescu, 10 mai 2021, 19:50
”Situația de securitate de la Marea Neagră este îngrijoratoare, motiv pentru care NATO trebuie să continue să-și întărească postura de descurajare și apărare în special pe flancul estic”, a declarat, astăzi, presedintele României, Klaus Iohannis, la Summitul B9, desfășurat la București.
Șeful statului a afirmat că a pledat inclusiv în discuția cu președintele SUA, Joe Biden, pentru o creștere a prezenței militare aliate în România și în sudul flancului estic.
Klaus Iohannis a mai spus că a subliniat în schimbul de opinii cu omologii săi faptul că acțiunile destabilizatoare ale Rusiei din regiune sunt îngrijorătoare și contribuie la menținerea unui accentuat climat de insecuritate. În aceste condiții, Alianța trebuie să-și consolideze și postura militară, ca o adaptare dinamică pentru un răspuns eficient la provocările actuale de securitate.
”Situaţia îngrijorătoare de securitate din Marea Neagră – despre care am discutat pe larg – ne-a dovedit că trebuie să ne menţinem vigilenţa. Aşadar, NATO trebuie să continue să îşi întărească postura de descurajare şi apărare, în special pe Flancul Estic, în mod unitar şi coerent, de la Marea Baltică la Marea Neagră. De aceea, am pledat – inclusiv în discuţia cu preşedintele Biden – pentru o creştere a prezenţei militare aliate, inclusiv a SUA, în România şi în sudul Flancului Estic. Mă bucur că preşedintele Biden s-a referit în intervenţia sa la importanţa unei Alianţe mai puternice şi relevante global şi, mai presus de toate, la importanţa specială a articolului V din Tratatul de la Washington, pe care Statele Unite ale Americii îl susţin extrem de puternic. De asemenea, împărtăşesc ce a spus preşedintele Biden legat de necesitatea întăririi cooperării transatlantice: Parteneriatul transatlantic acoperă Europa şi se întinde nu doar peste Ocean, ci merge până la Marea Baltică şi Marea Neagră, acesta fiind cheia de boltă a tot ceea ce am realizat în secolul XX şi până acum. Trebuie, de asemenea, să rămânem angajaţi faţă de partenerii din Vecinătatea Estică, pentru consolidarea capacităţilor de apărare şi sporirea rezilienţei lor în faţa provocărilor multiple cu care se confruntă”, a mai spus preşedintele României.
„Bineînţeles, prioritatea pentru noi continuă să o reprezinte partenerii din Vecinătatea Estică şi din Balcanii de Vest. Am accentuat importanţa unităţii aliate şi a relaţiei transatlantice solide, principii-cheie pentru ca NATO să acţioneze eficient împotriva provocărilor de securitate cu care se confruntă. Unitatea şi solidaritatea aliate nu sunt concepte fără conţinut. Ele sunt fundamentul NATO, pentru că nici SUA, nici Europa nu pot fi sigure una fără cealaltă. Rezilienţa strategică rămâne esenţială pentru gestionarea eficientă a mediului actual de securitate, aşa cum am învăţat şi în contextul pandemiei de COVID-19. Trebuie să sporim eforturile de consolidare a rezilienţei atât pentru noi, cât şi pentru partenerii noştri. După cum ştiţi, România este pe deplin angajată în susţinerea tuturor eforturilor pe această linie şi, în acest sens, am înfiinţat şi acţionăm pentru operaţionalizarea Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, iar Declaraţia Summitului B9 de azi apreciază această iniţiativă a României. Acest centru Euro-Atlantic pentru Rezilienţă va avea sediul aici, la noi, în Bucureşti”, a completat Klaus Iohannis.