Bine de citit: „Monstrul” – antologie de povestiri trăsnite!
Articol de razvanursuleanu, 11 mai 2021, 09:18
Diferență de valoare evidentă între povestiri.
„O țară mica” de Nick Hornby – o bijuterie, probabil cea mai bună povestire din antologie.
„Lars Farf, un tată și un soț foarte fricos” de George Saunders – construcție literaroidă, scrisă probabil la comandă și cu sabia numită „deadline” deasupra capului. Saunders este un scriitor foarte bun, sigur e povestirea lui?
„Monstrul” de Kelly Link – povestire aproape slipstream, dar de linie, nu intră în anonimat dar nici nu iese neapărat în evidență.
„Întrecerile din Cowlick” de Richard Kennedy – în care facem cunoștință cu pescarul Wally și cu banda lui de nelegiuiți, în componența căreia intră Aligator, Biciul-Negru, Mușcătură-de-Șarpe, Ochi-Sfredelitor, Ciobitul, Păturică, Greblă, Colț-de-Șa, Căpușă, Yankeul, Vânătaie, Buturugă, Bombă, Morocănosul și Aluniță.
Kennedy face parte din categoria scriitorilor de literatură pentru copii, iar eu am o slăbiciune pentru aceștia, așa că nu mă deranjează prezența povestirii în antologie, chiar dacă aceasta este adresată (conform cu introducerea) cititorilor adulți.
„Fiecare e vândută la bucată” de Jon Scieszka – La propriu de două pagini și la figurat de doi lei. Sau, ca să le citez pe cele două personaje :
- „Plici! Trosc! Pleosc! se bucură fata.
- Pic, pic! Fâs, fâs! zice băiatul.”
„Ultima dorință a lui Seymour” de Sam Swope – hmm… funny…
„Grimble” de Clement Freud – excepțional text. Tot. Serios. Stil, narațiune, personaje, formă, tot.
„Pasărea soarelui” de Neil Gaiman – nota nouă. Nu zece, pentru că de zece sunt „O țară mică” și „Grimble”… N-am cum să nu le compar, fiind prezente în aceeași antologie.
„Telefonul de la ACSU” de Jeanne DuPrau – sunt mulți autori care au scris despre câini care ar putea vorbi, doar că nu vor, sau oamenii nu au răbdare să îi asculte. Jeanne DuPrau a găsit o formă încântătoare – și unică – prin care le arată acest lucru cititorilor ei.
„Al șaselea district” de Jonathan Safran Foer – care începe cu „A fost odată ca niciodată o vreme când New York City avea șase districte” și se încheie cu „Al Șaselea District chiar o fi existat? Nu există dovezi incontestabile.”. Dincolo de logica imbatabilă a fost/chiar o fi existat?, textul e bun.