Varianta virală indiană a SARS-CoV-2 a fost identificată la peste 35 de persoane in România
Articol de arionmihaela, 18 mai 2021, 14:57
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că, din datele cele mai recente, în România a fost confirmată varianta indiană a virusului SARS-CoV-2 la peste 35 de persoane.
„S-au efectuat secvenţieri şi este confirmată această tulpină – varianta virală indiană care are mutaţii particulare şi care asociază scăderea activităţii neutralizante a anticorpilor obţinuţi după vaccin şi chiar şi o uşoară creştere a contagiozităţii. Însă, nu este un impact asupra beneficiului global al vaccinării, se menţin beneficiile vaccinării cu vaccinurile actuale. Însă, mesajul nostru, ca de fiecare dată, este acela de a creşte într-un timp cât mai scurt numărul de persoane vaccinate, tocmai pentru a reduce circulaţia virusului în populaţie”, a afirmat şeful CNCAV, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
Întrebat dacă persoanele infectate cu varianta indiană a SARS-CoV-2 au făcut forme severe de boală şi dacă erau sau nu vaccinate, el a răspuns: „Nu, nu erau forme severe, erau persoane sigur nevaccinate, erau cetăţeni din India care au ajuns în România”.
Potrivit lui Gheorghiţă, în România, astăzi, din punct de vedere epidemiologic, este cel mai bun scenariu. „Noi ne dorim să se continue scăderea zilnică a numărului de cazuri noi, tocmai pentru că în felul acesta virusul nu mai are o probabilitate crescută să cumuleze noi mutaţii de rezistenţă”, a completat acesta.