La doar 16 ani, David Popovici se califică la olimpiada de la Tokyo
Articol de , 19 mai 2021, 19:52 / actualizat: 20 iulie 2021, 10:31
Înotătorul David Popovici a obținut o performanță fantastică la doar 16 ani, după ce a reușit să se califice la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Sportivul pregătit de Adrian Rădulescu a întrecut toate așteptările la Campionatele Europene de la Budapesta și a reușit să obțină „biletele” pentru Tokyo.
În calificările probei de 100 metri liber, David Popovici a câștigat seria a șaptea cu timpul de 48 de secunde și 30 de sutimi.
„Rezultat superb pentru natația românească și pentru sportul din țara noastră. Înotătorul David Popovici (16 ani) s-a calificat azi dimineață la Jocurile Olimpice de la Tokyo! Talentat, muncitor și extrem de ambițios, David a trecut fără probleme peste baremul de 48,57 s și va evolua diseară de la ora 19:24 în semifinale.
David Popovici este al treilea înotător român care a obținut dreptul de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo după Robert Glință și Daniel Martin”, scrie pe pagina de Facebook a Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.
În ordnea calificărilor pentru olimpiadă, Robert Glință este practic primul sportiv român calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo. El a reușit performanța încă din aprilie 2019, când a îndeplinit baremul olimpic la o competiție de la Guanghzou (China) în proba de 100 metri spate. La Campionatele Europene de înot în bazin scurt (25 de metri) de la Glasgow (Marea Britanie), Robert Andrei Glință a cucerit şi medalia de bronz la 100 m spate.
Întrecerile de la Tokyo se vor desfășura în perioada 23 iulie – 8 august, iar autoritățile japoneze au cheltuit în jur de 20 de miliarde de euro pentru organizarea Jocurilor Olimpice.