Actorul Ion Dichiseanu a murit!
Articol de bucurestifm, 20 mai 2021, 15:48 / actualizat: 20 mai 2021, 17:19
Actorul Ion Dichiseanu a murit în acestă după amiază, la Spitalul Floreasca. Acesta era internat de câteva luni din cauza unei infecții cu o bacterie care i-a provocat o pneumonie bilaterală.
Ion Dichiseanu avea 87 de ani și era un actor cu o bogată activitate teatrală şi cinematografică. S-a născut la 20 octombrie 1933, la Adjud, într-o familie numeroasă, cu nouă copii, fiind penultimul apărut pe lume între cele cinci fete şi cei patru băieţi.
A fost căsătorit cu solista de muzică uşoară Simona Florescu, cu care are o fiică, Ioana Georgiana, născută în anul 1987, dar şi o nepoţică, Anastasia.
În anul 1959, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar ulterior pleacă cu întreaga promoţie la Teatrul din Botoşani, care fusese înfiinţat de curând şi era în căutare de actori. Cariera sa teatrală va fi însă puternic legată de scena Nottara-ului.
”Micul infern”, spectacol preluat de la Teatrul Nottara, în anul 1979, se difuzează încă, pe TVR, bucurându-se de audiență în rândul publicului de toate vârstele. Ion Dichiseanu juca alături de Silvia Dumitrescu Timică și Lucia Mureșan. În sală, spectacolul a avut peste 500 de reprezentații.
În anul 1960, debutează în film, în „Darclée”, regia Mihai Iacob, unde a jucat alături de Silvia Popovici şi Victor Rebengiuc. Filmul a făcut parte din selecţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, în anul 1961.
Din bogata filmografie a marelui actor, menţionaăm producţiile: „Post-restant” (1961), „Porto-Franco” (1961), „Tudor” (1962), „Titanic vals” (1964) – Gigi Stamatescu, „Mofturi 1900” (1964), „Runda 6” (1965), „Dincolo de barieră” (1965), „Tunelul” (1966), „Frumoasele vacanţe (1967), „Amprenta” (1967), „Bătălia pentru Roma” (1968), „Aventurile lui Tom Sawyer” (1968), „Războiul domniţelor” (1969), „Castelul condamnaţilor” (1970), „Cântecele mării” (1971), „Printre colinele verzi” (1971), „Pistruiatul” (serial TV, 1973), „Muşchetarul român” (1975), „Cantemir” (1975), „Toate pânzele sus” (serial TV, 1977), „Pentru patrie” (1978), „Melodii, melodii” (1978), „Revanşa” (1978), „Ultima frontieră a morţii” (1979), „Clipa” (1979), „Burebista” (1980), „Trandafirul galben” (1982), „Cucerirea Angliei” (1982), „Misterele Bucureştilor” (1983), „Dragostea şi revoluţia” (1983), „Racolarea” (1985), „Triunghiul morţii” (1999), „15” (2005), „Vocea inimii” (2006), „Supravieţuitorul” (2008).
Unul dintre cele mai recente roluri a fost generalul Jibolschi, în filmul ”Între chin și amin” (2019).