UPDATE! Aterizare de urgenţă la Minsk! Un avion Ryanair a fost deturnat
Articol de bucurestifm, 23 mai 2021, 19:23 / actualizat: 23 mai 2021, 22:11
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a transmis că deturnarea de către Belarus a unui avion de linie forţat să aterizeze la Minsk şi arestarea unui opozant aflat la bordul aeronavei reprezintă un incident grav şi periculos şi a cerut o anchetă internaţională, relatează France Presse.
Update: Avionul a ajuns pe Aeroportul Internaţional Vilnius.
Ministrul lituanian de externe, Gabrielus Landsbergis, a declarat jurnaliştilor că, după mai multe ore de aşteptare la Minsk a permisiunii de decolare, avionul a aterizat în final la Vilnius. „Aeronava a aterizat pe aeroportul din capitala lituaniană” – a anunţat acesta.
Update: Ryanair a comunicat că nu s-a găsit nicio neregulă, după ce serviciul de control al traficului aerian din Belarus a transmis, duminică, o notificare cu privire la o posibilă ameninţare de securitate la bordul unuia dintre avioanele sale şi a dat instrucţiuni pentru redirecţionarea aeronavei către cel mai apropiat aeroport, la Minsk.
Preşedintele Belarusului a dispus ca avionul, care se îndrepta către Lituania şi în care se afla un tânăr jurnalist de opoziţie, să aterizeze în Belarus.
Un avion polonez ar fi fost deturnat deasupra Europei.
Un avion al companiei Ryanair, care efectua un zbor pe ruta Atena – Vilnius a aterizat pe Aeroportul Naţional din Minsk, după recepţionarea unui mesaj privind existenţa unei bombe la bordul aeronavei.
„Piloţii au anunţat prezenţa unei bombe la bord. Avionul a aterizat cu succes, iar alerta cu bombă nu a fost confirmată”, au precizat surse din cadrul serviciului de presă al aeroportului.
Potrivit Aleph News, 171 de oameni se aflau la bord, între care şi 5 români.
Un avion de luptă Mig29 a fost lansat din Minsk, iar avionul de pasageri a fost forţat să aterizeze.
Jurnalistul Roman Protasevich – activist din Belarus și critic al regimului Lukashenko, care se afla în avion, a fost reţinut imediat şi riscă acum pedeapsa cu moartea.