Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe
Articol de Marga Tudor, 28 mai 2021, 11:05 / actualizat: 8 iulie 2022, 14:55
Este oficial! Cinematografele se deschid în acest weekend.
Sunt câteva reguli pe care trebuie să le respectăm, în continuare, atunci când mergem la cinema. Printre acestea, purtatul măștii si păstrarea unei distanțe obligatorii între spectatori. Excepție fac copiii însoțiți de adulți.
La intrare nu va fi permis accesul celor care au simptome de infecţie respiratorie şi temperatură mai mare de 37,3°C. Vânzarea de bilete se va face pe cât posibil online. Dacă vor fi cumpărate de la casa de bilete, e de preferat sa plătești cu cardul sau telefonul.
Acum că instructajul a fost făcut, aflăm care sunt premierele acestui weekend. Începem cu „Nomadland” – „Ținutul nomazilor”, câștigătorul Oscarului de anul acesta.
O peliculă cu Frances McDormand în rolul principal, care spune povestea unei femei trecute de șaizeci de ani, ce pornește într-o călătorie prin vestul american, însoțită doar de camioneta ei. Povestea începe după ce femeia, pierde totul în timpul Marii Recesiuni.
Drama, câștigătoarea Oscarului și deținătoarea mai multor premii, Globuri de Aur și premii Bafta, este în cinematografe din 28 mai, dată la care ne întâlnim și cu “The Comeback Trail” – “O schemă de milioane”, cu Robert De Niro, Morgan Freeman, Tommy Lee Jones, o comedie acțiune savuroasă, care merită văzută.
Din 28 mai, în cinematografe, te așteaptă și “Another Round” – „Încă un rând”, o comedie dramă, cu Mads Mikkelsen în rolul principal.
Povestea este simplă – patru buni prieteni, profesori de liceu, încearcă să afle dacă viețile lor se pot îmbunătăți prin menținerea unui nivel constant de… alcool în sânge.
“The Marksman” – “În bătaia puștii” este o alta premieră pe care o poți vedea în acest weekend, la cinema. Un film emoționant, pe care nu ar trebui să-l ratezi, mai ales dacă ești fan Liam Neeson.
Și să nu uităm de Cruella DeVil! Una dintre cele mai așteptate premiere ale anului, o adaptare live-action inspirată din povestea din 101 Dalmaţiei – unde rolul principal i-a revenit lui Emma Stone, ne este adusă la cinema din 28 mai.
„Cruella” spune povestea de origine a celebrei răufăcătoare. Înfățișează o versiune mai tânără, mai glamorous, mai sărită de pe fix și, probabil, cu diagnostic de piromanie. a celebrei antagoniste Disney.
Acțiunea este plasată în Londra anilor 1970, în mijlocul revoluției punk rock și este concentrată pe viața personajului Cruella, dinainte de a teroriza cățeii din Londra, așa cum a fost prezentată în filmul animat din 1961.
Cruella de Vil este din 28 mai în cinematografe și pe o platformă de streaming. Din distribuție mai fac parte Emma Thompson, Mark Strong, Paul Walter Hauser si Joel Fry.
Recomandările pentru weekend se încheie cu “SOUL” – „Suflet”. O animație ce are în palmares doua Globuri de Aur și trei premii Bafta și care ni-i aduce în prim plan pe Jamie Foxx, Tina Fey și June Squibb.
Este un film de văzut de întreaga familie. Spune povestea profesoriului de muzică Joe Gardner interpretat de Jamie Foxx, care visează să devină cântăreț de jazz.
Doar că, visul îi este năruit brusc de un accident în urma căruia ajunge într-un spațiu eteric, de tranziție.
Aici o întâlnește pe 22 (Tina Fey), un suflet tânăr și naiv, alături de care Joe va da startul unei călătorii ce trebuie să îl readucă în corpul său, înainte de a fi prea târziu.
Acestea sunt premierele weekendului în care se deschid cinematografele. Acum știi ce rămâne de văzut, de ascultat, ai 98,3 – București FM. Să ai o zi de film!