Cartea a apărut pentru prima oară în România la începutul anilor ’70, așa că ar fi fost timp berechet să ne întâlnim la un moment dat. Nu prea pricep cum de nu s-a întâmplat acest lucru până acum. Din nu se știe ce motive bizare, nu numai că nu am citit-o, dar vreo douăzeci de ani nici măcar nu am știut despre existența ei. Probabil că, nebeneficiind de experiență de viață, am presupus greșit că aveam toate cărțile importante pentru copii, ceea ce nu ar fi chiar de mirare, pentru că la fel de greșit presupuneam că aveam toate colițele din Ras Al Khaimah, din Umm Al Quwain și din Sharjah, ceea ce era practic imposibil, având în vedere că în plicurile filatelice de la vremea respectivă nu găseai decât dubluri din DDR, CCCP, Hpбългария și Československo.
În fine, să nu divagăm, cert este că am reușit să citesc cartea acum câteva zile și mi-am dat seama că nu am ratat nimic, pentru că “Vântul prin sălcii” nu este o carte pentru copii, așa cum se spune. Nu e doar o carte pentru copii. E pentru oricine, în orice moment al vieții. Am aflat că nu sunt singurul care s-a întâlnit cu cartea dincolo de adolescență, Theodore Roosevelt a citit “Vântul prin sălcii” când avea cincizeci de ani, probabil chiar în Biroul Oval, pentru că de acolo i-a trimis scrisoare lui Kenneth Grahame pentru a-i spune că îi consideră drept prietenii săi pe Sobol, Bursuc, Broscoi și pe Șoarecele de Apă.
Eu nu mai am cum să-i mulțumesc scoțianului pentru această extraordinară carte despre prietenie, sunt aproape o sută de ani de când Kenneth Grahame ne-a părăsit, dar voi fi foarte bucuros ori de câte ori voi afla că personajele din “Vântul prin sălcii” își vor face prieteni noi, sper să fiți chiar voi acei prieteni.
