Poliția Capitalei cere ajutorul cetățenilor pentru găsirea unei minore dispărute!
Articol de Andra Radu, 2 iunie 2021, 14:50
Poliţia Capitalei solicită sprijin în vederea depistării unei minore care, la data de 31 mai, a plecat de la domiciliul din sectorul 3 şi nu a mai revenit până în prezent.
Minora dispărută se numeşte Cîrnoiu Nicoleta-Florentina, în vârstă 15 ani şi are 155 cm, 45 de kg, constituție atletică, ten deschis, faţă ovală, ochi albaștri, păr negru, drept, lungime medie.
La data dispariţiei purta un hanorac negru și blugi de culoare albastră.
Cei care au văzut-o sau pot oferi detalii, sunt rugaţi să anunţe Poliţia Capitalei, apelând numărul unic de urgenţă 112.