Îmbunătăţirea sănătăţii mentale, crucială pentru revenirea după pandemie!
Articol de bucurestifm, 8 iunie 2021, 16:20
Ţările trebuie să îşi majoreze rapid investiţiile în sănătatea mentală şi calitatea îngrijirii pentru a reduce costurile sociale şi economice asociate cu tulburările psihice şi problemele de sănătate mentală pe fondul crizei Covid, a avertizat Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
Într-un raport,OECD susţine că sănătatea mentală a fost mult timp neglijată şi subfinanţată iar nevoile nesatisfăcute rămân ridicate în ţările OECD. Aceasta în condiţiile în care, chiar şi înaintea pandemiei, una din două persoane a suferit de tulburări psihice de-a lungul vieţii sale iar una din cinci se confruntă cu tulburări psihice în orice moment.
Costurile economice asociate cu tulburările mentale se ridică la peste 4,2% din PIB în ţările OECD. Dacă o parte din aceste costuri au legătură cu costurile directe ale tratamentelor, mai mult de o treime din costuri au legătură cu o rată de ocupare mai scăzută şi o pierdere de productivitate.
67% dintre persoanele care doreau să beneficieze de îngrijiri în domeniul sănătăţii mentale au declarat că au avut dificultăţi în a le obţine.
„11 state membre ale OECD au un psiholog la 10.000 de locuitori, iar toate statele au dificultăţi în a colecta un set complet de indicatori cu privire la starea sănătăţii mentale”, susţin autorii raportului.
Autorii raportului subliniază de asemenea că speranţa de viaţă a persoanelor care suferă de grave probleme de sănătate mentală este mai mică decât media populaţiei.