Bărbat prins în flagrant de polițiștii bucureșteni!
Articol de Andra Radu, 9 iunie 2021, 10:53
În cursul zilei de marți, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au prins în flagrant un bărbat în vârstă de 61 de ani, imediat după săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat, faptă comisă pe raza sectorului 2.
Bărbatul a fost imobilizat şi condus la sediul Secţiei 6 Poliţie pentru audieri, iar prejudiciul creat prin săvârşirea faptei a fost recuperat și predat persoanei vătămate.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, fiind efectuate verificări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celui în cauză.